Ai ocazia de astăzi să înveți de la cei mai impresionanți profesori de viață, dacă nu ai deja unul lângă tine!

Candy
Candy este fiecare câine de pe marginea drumului, de pe câmpuri, șantiere – o mare de dragoste, amuzament și lecții de viață, care în cazul ei n-au fost irosite complet, din fericire, și vei vedea imediat de ce. Candy este primul cățel al Asociației Toto&Pufi care face Activități Asistate de Animale, iar în prezent urmează Școala de Terapie Asistată de Animale în cadrul Clubul Câinilor Utilitari.
În ultimii 3 ani, Candy a desfășurat activități asistate de animale în cadrul SOS Satele Copiilor România: dacă la început doar câțiva aveau curaj, acum majoritatea copiilor care locuiesc în Satul SOS București se joacă cu ea, iar Candy petrece minim cel puțin 5 ore lunar în compania lor.
Copiii o mângâie, o plimbă, se joacă fetch, fotbal, îi pregătesc și aduc castronul cu apă, jucării și tort de ziua ei și se simt extraordinar la fiecare întâlnire. Dorim să îi încurajăm pe copii să lucreze mai departe cu câini, aceasta fiin
Candy s-a născut în 2016 și chiar în primele două luni de viață a suferit traume care au marcat-o pe viață – o sperie orice uniformă și obiect sau material mare și simte nevoia să păzească tot. În parcarea din zona industrială a orașului Balș, într-o situație greu de descris în cuvinte, stătea însă cea care avea să aducă fericire pură la zeci și sute de oameni de toate felurile: copii vulnerabili, bolnavi, bătrâni și sute de oameni din diferite medii.
Cu coada rapidă care dă din tot corpul de câte ori aude o voce de copil sau când vede o persoană care îi place, fie ea și necunoscută, Candy are un umor deosebit și o inteligență aparte.
O să o cunoașteți mai bine pe parcurs, pe ea și pe alte minuni de pe străzile României. Până atunci, dați mai departe poveștile frumoase și implicață-vă atunci când puteți!
Cel mai bun prieten are nevoie de tine și tu de el!
Aceeași capacitate o are fiecare câine de pe marginea drumului sau dintr-un lanț scurt și rece – trebuie doar să i se dea ocazia.